susanne kastner primaria lipova

Susanne Kastner, vicepreşedinte al Parlamentului german (cetăţean de onoare al oraşului Lipova şi deţine Ordinul de Merit al României), s-a aflat la Lipova luna trecută. În oraşul Lipova din judeţul Arad îşi au sediul mai multe fundaţii germane de caritate. Susanne Kastner îl acuză pe primarul din Lipova, Jurcă Marius, că ar fi ţipat către delegaţia germană şi le-ar fi adus jigniri.

Vicepreşedintele Bundestag-ului se pare că a redactat o scrisoare către premierul Emil Boc şi către alţi înalţi oficiali români, dar şi germani. Miza scandalului este investiţia propusă de către germani pentru amenajarea unor locuri de joacă în parcurile din Lipova.

Primarul Jurcă spune că nu ştie ce i s-a tradus domanei Kastner şi ce a iritat-o, iar deţipat a ţipat o directoare a unei case de copii.

Am avut o discuţie cu doamna Kastner, care a vrut să modernizeze un loc de joacă. Eu am sugerat parcul de la grădiniţa din oraş.

Dânsa a ales un parc public. Noi la parc avem deja modernizarea lui făcută, ori dânsa nu poate să vină să se suprapună. Atunci a ales un alt parc, din centru, care intră oricum în modernizarea centrului istoric, din fondurile noastre. Am fost de acord cu investiţia pe care vrea să o facă acolo. Eu cred că nu e mai mult de două mii de euro. A zis că pune două tobogane şi încă ceva. Am întrebat ce vor pune dedesubt de aceste aparate. Atunci directoarea unei case de copii din Lipova, care era acolo, a început să ţipe la mine dacă ştiu cine este doamna Kastner şi să îmi spună că acolo se va pune nisip. Noi avem un parc în care am investit cinci miliarde şi jumătate de lei, nu două mii de euro. Deci acea femeie a început să ţipe la mine că eu nu ştiu cine este doamna Kastner. Eu am spus că ştiu cine este şi că, dacă are această înaltă funcţie în Germania, eu am crezut că va aduce nişte investitori adevăraţi, nu două mii de euro într-un parc. Nu ştiu ce i s-a tradus doamnei Kastner şi ce a iritat-o. Mi-a spus şi mie că face o scrisoare. Poate să ajungă şi la Băsescu. Nu ştiu dacă pe domnul Boc îl interesează două tobogane. E o «mare» investiţie pentru Lipova.

Dânsa poate să facă ce vrea, nu pot eu să o opresc. Nu cred că asta ar implica o dispută diplomatică. Sincer să fiu, eu mă aşteptam ca dânsa să vină cu proiecte serioase, pe fonduri structurale, nu cu două tobogane. Şi mă aşteptam la o delegaţie serioasă, am fost sunat de la Consulat că va veni cu un ministru şi a venit cu soţul şi cu un translator, nici nu a fost o delegaţie oficială.

La noi are o casă de copiii, dar dacă este cine ziceţi că este (vicepreşedintele Parlamentului german) ar fi trebuit să vină cu proiecte serioase, nu cu investiţii în locuri de joacă de două mii de euro. Eu nu sunt ca ceilalţi primari, Lipova poate merge înainte şi fără cele două tobogane

Dacă s-a iritat pentru atâta lucru, atunci ce se întâmplă dacă am avea discuţii pe probleme mai serioase…