movie 2012Am mai scris despre “2012″ ca fiind cel mai descărcat film de pe torente.
Filmul 2012 este o combinaţie reuşită între “Knowing” şi Arca lui Noe.

Calendarul mayaş pretinde că va fi un timp în care existenţa Pământului va fi întoarsă cu susul în jos. Dacă ai studiat puţină fizică şi te pasionează ştiinţa atunci poate ai aflat că se crede despre Pământ că o dată la o anumită perioadă de timp (milioane sau miliarde de ani) se resetează, adică polii se inversează.

Nostradamus a prevestit ciocnirea unei comete imense de Pământ în 2012, iar sfântul catolic Malahie a prevestit că în acelaşi an ultimul Papă va sosi, vestitor al Zilei Judecăţii. Avertizat de aceste previziuni, un cercetător deschide un portal într-un univers paralel şi îşi contactează replica de acolo pentru a preîntâmpina Apocalipsa.